„Dumi”, vicecampion mondial în 2009, are cele mai mari șanse Fetele de la spadă vor trage în concursul individual luni
Scrima condusă de Ana Pascu a fost vârful de sabie al sportului românesc în ultimii patru ani. Fetele de la spadă, dar și elevii lui Mihai Covaliu au sfârșit duelurile mondiale și europene cu armele sus, iar tolba cu victorii i-a urcat printre favoriți la această ediție a JO. Planșa de la arena ExCel va ponta mai întâi pașii băieților. Tabloul competiției de sabie a fost desenat din 64 de „crengi”, deși doar 39 de sportivi și-au așezat numele pe țintar, decizia permițându-le unor participanți să tragă abia din turul secund.
Au profitat Rareș Dumitrescu și Tiberiu Dolniceanu, în timp ce Florin Zalomir (42 în lume) își va pune masca încă din runda inaugurală. Asaltul și-l va pregăti (ora 12:50) împotriva unui iranian mai slab cotat, Abedeni Mojtaba (112 în lume), iar calificarea „legionarului” în faza următoare, pare oarecum facilă. „Voi da tot ce am mai bun în mine pentru a avansa pe tablou”, spune Zalomir. Cele mai mari șanse la medalie le deține Rareș Dumitrescu. Situat pe poziția a opta în topul mondial, brașoveanul va încrucișa sabia cu ucraineanul Dmytro Boyko (36 în topul FIE). Pe aceeași parte de tablou cu Rareș a fost poziționat și Tiberiu Dolniceanu, cel care pleacă favorit în duelul cu americanul Daryl Homer.
În concursul olimpic de scrimă sunt înscriși 212 sportivi (105 băieți și 107 fete). Fiecărei țări i s-a permis să înscrie opt sportivi în total.
Planșa din sala ExCel are o lungime de 14 metri și o lățime între 1,5 metri și 2 metri
SABIE MASCULIN. Adversari Individual (duminică) Primul tur: Florin Zalomir – Abedeni Mojtaba (Iran). Turul doi: Rareș Dumitrescu – Dmytro Boyko (Ucraina), Tiberiu Dolniceanu – Homer Daryl (SUA)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER